Iti plac desenele animate? Iti recomand vreo 10

by Liviu  - December 3, 2013

Acum cateva zile am fost la Thor – la cinema.
Printre altele si pentru ca Thea, fetita noastra de 13 ani are o pasiune pentru mitologie si pentru eroii din mitologii.

Uneori ne lasa perplexi cand ne spune informatii despre Thor sau despre mitologia greaca sau nordica sau mai stiu eu de unde.

Nu spun ca nu mi-a placut Thor, ca nu e faina povestea, ca nu sunt “efecte speciale de efect” :)Ci spun ca uneori filmele astea mi se pare ca au prea multa violenta.

Sau nu le mai inghit eu asa usor violenta… Mea culpa! 🙂

rio

Asa ca mai bine iti recomand niste animatii superbe care pe langa faptul ca sunt haioase, te destind, au si mesaje inspirationale:

Ordinea e aleatoare

1. The Croods – o comedie animata care urmareste prima familie moderna a lumii. Povestea: familia Crood este obligata sa porneasca în prima calatorie initiatica si descopera o lume noua incredibila, plina de creaturi fantastice si un viitor cum nici nu-si imaginasera…

N.B. Cea mai incantatoare  poanta mi se pare cea in care isi fac o fotografie de familie (snapshot). Eu unul am ras cu lacrimi!!!

2. Turbo – cu un melc care viseaza sa devina pilot de curse. Are o obsesie pentru viteza si se petrece o minune cu el care il face sa isi depaseasca limitele.

3. Cars  – sunt 1 si 2 , recomand mai degraba Cars 1 – unde  Lightning McQueen este un automobil de curse mandru nevoie-mare, incepator in ale curselor de masini si care trece prin  o multime de incercari la finalul carora se descopera nu numai pe sine ci si cat de importanta e echipa.

4. Planes – o poveste cu un avion utilitar, Dusty care viseaza sa ajunga avion de competitii. Si Dusty lupta de fapt sa-si invinga cea mai mare temere a lui: teama de inaltime.

5. Epic – o poveste fantastica cu o adolescenta care se trezeste in mod magic într-un univers secret la momentul in care lupta – dintre fortele binelui, care mentin lumea naturala vie, si fortele raului – depinde de ajutorul ei.

6. Zambezia – Kai, un soim naiv, dar plin de energie si entuziasm ajunge impotriva dorintelor tatalui sau intr-un oras care ii cere toate abilitatile de zburator pentru a salva orasul. Din nou o poveste a fiului ratacitor catre auto-desoperire.

7. Rise of the Guardians – o sa il gasiti sub numele Cinci eroi de legenda – e povestea unor eroi cu aptitudini iesite din comun – personaje principale din lumea copilariei: Mos Craciun (North), Iepurasul de Pasti (Bunnymund), Omul de Nisip (Sandy), Omul Negru, Bau-Bau (Pitch, the Boogieman), Zâna Maseluta (Tooth). Si in final totul depinde de credinta copiilor ca frumusetea exista.

8. Toy Story 3 – Toy Story e o intreaga serie de aventuri cu jucarii. In episodul 3 se pare ca intreaga gasca de jucarii trec printr-o incercare mare: stapânul lor, Andy pleaca la facultate si decide sa lase jucariile acasa… 

9. Wall-E – unul dintre cele mai frumoase desene animate – ca si realizare in care vezi cat de expresiv poate fi un robot.  Wall-E e singurul robot activ de pe Pamant. Are sentimente si in plus mai are un vis, sa-si afle un camin în Univers…

10. Rio – din nou un desen superb si daca e sa imi aduc aminte de ce spunea Manrico (un participant in varsta de 11 ani) la finalul unuia din seminarele Trezeste Banii: e vorba de un papagal unic, care isi aminteste cum e sa zboare si toate se intampla pentru ca e ajutat pentru ca realizarile cele mai mari se pot optine doar impreuna.

Ar mai fi:

11.  Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole – doar ca atentie e putin mai violent – cu bufnite – razboinici

12. Wreck-It Ralph – cu un personaj dintr-un joc pe calculator care se satura sa fie personaj negativ si vrea sa arate ca si el merita sa fie erou…

13. Brave –  unde personajul principal e un fel de Angelina Jolie care se razvrateste impotriva parintilor si trece prin incercari puternic emotionale ca sa invete ce inseamna cu adevarat curajul si intelepciunea.

14. Tangled – cu Rapunzel, o frumoasa care are un par blond, lung si magic. E descoperita de Flynn Rider, un bandit cautat in tot regatul care o ajuta sa isi aminteasca cine e si sa devina printesa care e.

15. Kung Fu Panda – din nou, consider ca e mai bun 1 decat 2 si il recomand – e povestea lui Po – un urs panda pe care profetia îl desemneaza ca fiind “Alesul” (The Chosen One) pentru a salva lumea din situatia dificila in care se afla.

16. How to train your dragon – Hiccup (Sughit), fiul conducatorului vikingilor pare cel mai slab viking dintre toti locuitorii insule – reuseste insa sa schimbe destinul intregii insule prin actiunile si interactiunile sale cu Dragonii care amenintau de obicei populatia.

 

Pe unele din animatiile astea le-am vazut de doua sau chiar de trei ori. De ce? Pai asa e cand ai copii si unul dintre ei esti tu! 🙂

Am sa te invit sa te uiti si tu la ele si sa observi ce stare interioara iti creeaza. Si ce inspiratie iti dau sa creezi si mai departe.  🙂

Asa ca am ales sa spun intregii lumi: imi plac desenele animate (reusite).  Mai ai si tu? Spune-le si tu mai departe! Inspira-i si pe altii!

Eu am sa iau modelul lui Taio Cruz: I’m telling the world!!!

 

Cele 7 frici din drumul catre prosperitate
{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}