4 tipuri de personalitate financiara. Tu ce esti?

by admin  - March 19, 2012

Stiti ca exista tipologiile comportamentale: colericul, sangvinicul etc…

Se pare ca la fel,  exista tipologii de personalitate financiara. Le descrie si T. Harv Eker in seminarul lui “Millionaire Mind Intensive” si nu doar atat, dar iti da si exercitii ca sa actionezi pentru a echilibra tendintele pe care le ai in gestionarea banilor.

Uite o scurta descriere a celor 4 tipuri principale de personalitate financiara :

o Hoarder – Avarul.

Ii place sa tina de bani. Are probleme in a cheltui bani pe produse de lux sau pe placeri imediate pentru el si pentru cei dragi. Pentru el banii inseamna certitudine, securitate si orice miscare care implica risc ii creeaza teama de a nu ramane fara bani.

Comportament uzual: strange bani pentru zile negre, verifica deseori conturile bancare si se bucura de cat de multi bani a economisit, se bucura cand  prinde o super-super-promotie si se lauda cu “afacerile” pe care le-a facut la cumparaturi.

Recomandari:  Sa isi asume riscuri financiare, sa inceapa cu pasi mici proiecte de investitii, sa isi faca mici cadouri, ca pas cu pas sa se poata bucura de banii agonisiti cu truda.

 
 


o Spender – Cheltuitorul.

Ii place sa foloseasca banii pentru a cumpara tot ce ii aduce placere. Ii este greu sa economiseasca, sa bugeteze, si sa renunte la satisfactiile imediate pentru obiective pe termen lung.

Comportament uzual: are obiceiul de a cumpara lucruri, chiar daca nu are nevoie de ele, cumparaturile fiind ceva care il fac sa se simta important. Face cadouri surprinzator de scumpe prietenilor, dar ii surprinde si cu cheltuielile personale. Rareori rateaza o ocazie de a cheltui, mai ales daca e observat de prietenii din jur.

Recomandari: Sa puna bani in pusculita mai des! Sa fie constient de cheltuieli. Sa foloseasca o metoda de planificare a cheltuielilor.

 
 


o Avoider – Evitatorul.

Are tendinta de a evita orice sarcini de zi cu zi care tin de gestionarea si contactul cu banii. Se poate simti anxios sau incompetent in gestionarea banilor. Nu vrea sa auda de asa ceva, uneori nu stie nici cati bani are in cont si nici nu il intereseaza.

Comportament uzual: Evita orice situatie care are legatura cu banii, se simte jenat chiar sa si discute pe subiectul asta. Amana plata facturilor numai sa nu intre in contact cu banii.

Recomandari: Schimbare de mentalitate legata de bani. Sa se instruiasca in domeniul financiar, sa isi stabileasca teluri financiare si sa lucreze sa le implineasca.

 
 


o Money Monk – Calugarul Finantist.

Incerca sa evite sa aiba prea multi bani. Crede ca banii sunt o putere nefasta si se fereste sa intre cumva sub vraja lor care l-ar putea deturna de la misiunea lui spirituala.  S-ar simti vinovat daca ar da peste o suma mare de bani pe neasteptate.

Comportament uzual: Nu cere niciodata o marire de salariu – nevoia de bani ar insemna lacomie. Crede ca banii atenteaza la valorile profunde ale oamenilor si incearca pe cat posibil sa elimine situatiile legate de bani. Daca are cumva mai multi bani, scapa repede de ei printr-o actiune caritabila sau ii da prietenilor.

Recomandari: Sa isi aminteasca sie insusi ca banii nu sunt rai deloc, ca te ajuta de fapt sa ai un acoperis deasupra capului, sa iti ajuti prietenii sau sa faci bine altora necunoscuti.

 
 

Fiecare dintre noi suntem de fapt o combinatie de personalitati financiare, dar avem una din astea patru, mai pronuntata. Eu m-am recunoscut 🙂

Voi ati identificat care e a voastra? Stiti ce aveti de facut acum?

Dupa There are 4 money personalities

Capacitatea de a sintetiza - o abilitate obligatorie

Leave a Reply

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}